Marcați
PPEM se teme de uzurparea puterii la Chișinău de către liberali
Proiectul de lege cu privire la modificarea statutului municipiului Chișinău va duce la uzurparea puterii locale și revenirea la sistemul autocrat.

Declarația a fost făcută astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, de către deputatul din partea Partidului Popular European din Moldova (PPEM) Eugen Carpov și consilierul municipal din partea PPEM Veaceslav Bulat, informează NOI.md.

Eugen Carpov a amintit că, în iunie 2015, el a prezentat o inițiativă legislativă cu privire la modificarea statutului municipiului Chișinău, prin care se propunea instituirea unei balanțe a forțelor politice cu scopul de a evita monopolizarea puterii locale.

„Spre deosebire de inițiativa PPEM, proiectul de lege propus de Partidul Liberal are ca scop concentrarea puterii locale la Chișinău în mîinile primarului general și ale fracțiunii liberalilor, care i se subordonează. Rolul Consiliului municipal urmează să fie minimalizat, astfel încălcîndu-se normele europene de conlucrare a autorităților locale. Vorbind despre trecerea administrației municipale la standarde europene, deputații se contrazic singuri pe sine, făcînd lobby în favoarea acestui proiect de lege, care va duce la revenirea la sistemul autocrat. Aceasta este o revenire la standardele sovietice, nu o trecere la cele europene”, a spus Carpov.

La rîndul său, consilierul municipal Veaceslav Bulat a ilustrat opinia fracțiunii PPEM demonstrînd un desen în care figura unui „funcționar înalt” o trage în jos pe cea a unui „funcționar mic”. „Prin acest proiect de lege, în fruntea municipiului Chișinău se dorește instaurarea unui regim în care marionetele ar fi conduse de un cerc îngust de persoane. Admiterea proiectului de lege pentru dezbateri publice fără desfășurarea audierilor publice și fără coordonarea cu toate forțele politice și societatea civilă va încălca balanța politică în municipiu și va confirma impunitatea celor care intenționează să uzurpe puterea la nivel local”, a subliniat Bulat.

Amintim că un grup de deputați liberali au lansat pe 7 martie inițiativa de modificare a statutului municipiului Chișinău. Potrivit proiectului propus, primarul general poate numi și demite angajații Primăriei fără o coordonare cu Consiliul municipal.

NOI.md
menu
www.ntv.md © 2016 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).