Cad primele capete în dosarul cantinei ”La Soacra”
Procuratura municipiului Chișinău a inițiat dosare penale pe numele a trei reprezentanți ai structurilor de control. Este vorba despre un șef de secție, un inspector principal și un asistent medical. Aceștia sunt cercetați pentru corupere pasivă și depășirea atribuțiilor de serviciu. Potrivit procurorilor, funcționarii au fost mituiți de către administratorii cantinei, pentru a permite funcționarea localului, fără ca acesta să întrunească toate normele regulamentare. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă amendă de până la 200 de mii de lei, închisoare între cinci și 10 ani și privarea de dreptul de a deține anumite funcții publice.
"Potrivit atribuțiilor sale de serviciu, aceste persoane dispuneau de pârghii și erau obligate să verifice modul de funcționare a cafenelei. Despre încălcări se cunoștea din momentul în care a fost eliberată autorizația de funcționare", a declarat Valeriu Bordeian, adjunct al procurorului municipiului Chișinău.
Administratoarea cantinei "La Soacră", plasată în arest la domiciliu, și-a recunoscut vina. Ea este acuzată de încălcarea normelor de protecție a muncii și riscă până la șase ani de închisoare. Soțul acesteia se află în izolatorul de detenție preventivă. Și el este învinuit de încălcarea normelor de protecție a muncii și de securitate. Legislația prevede pentru astfel de abateri până la 10 ani de închisoare.
"A fost înaintată o acuzare definitivă în privința administratorilor acestei întreprinderi. Li s-a imputat articolele 183 și 301 din Codul Penal. Unul dintre învinuiți și-a recunoscut vina integral, altul a declarat că-și recunoaște vinovăția parțial", a declarat procurorul Vlad Guzic.
Amintim că incendiul în cantina ”La soacră” s-a produs în data de 9 ianuarie. Procuratura municipiului Chișinău a încheiat urmărirea penală abia la sfârșitul săptămânii trecute, iar dosarul urmează a transmis instanței de judecată până la finele acestei săptămâni.
În urma incendiului provocat de explozia unei butelii de gaz au decedat patru persoane, inclusiv o femeie gravidă, iar nouă au suferit arsuri grave.