Luis Suarez este cel mai bun marcator al Barcelonei în acest sezon și jocul său a crescut constant de la transferul pe Camp Nou. Uruguayanul înscrie pe bandă rulantă pentru trupa lui Luis Enrique și a revenit cu gol în naționala țării sale după suspendarea primită la Campionatul Mondial din Brazilia, atunci când l-a mușcat pe italianul Chielinii.
Presa internațională a descoperit unul din secretele atacantului sud-american. Înaintea fiecărui meci, Luis Suarez cere un dosar cu informații utile despre portarul echipei pe care urmează să o întâlnească: cum stă la loviturile libere, cât de bine iese pe centrări și multe alte detalii, după cum au recunoscut mai mulți oameni din staff-ul Barcelonei sau al naționalei Uruguayului.
Progresul vizibil al lui Suarez a fost observat și de selecționerul reprezentativei sud-americane. "Ce mult ai ți-ai îmbunătățit jocul!" i-ar fi transmis Oscar Tabarez atacantului de 29 de ani după prima ședință de pregătire.
Luis Suarez a revenit la naţionala Uruguayului după nu mai puţin de 640 de zile de absenţă şi nu a făcut-o oricum. A marcat un gol în meciul din deplasare cu Brazilia, terminat la egalitate, 2-2. Atacantul fusese suspendat 9 meciuri oficiale pentru naţionala Uruguayului, după ce l-a muşcat pe Giorgio Chiellini, la Campionatul Mondial din 2014.
Suarez a făcut un meci mare și împotriva lui Atletico Madrid, în turul sferturilor de finală din UEFA Champions League. Cele două goluri are atacantului au întors rezultatul partidei de pe Camp Nou, iar catalanii de la sport.es scriu că reușitele au fost fost o încununare a muncii excelente pe care Suarez o depune zi de zi la antrenamente, dar și acasă, acolo unde își studiază atât adversarii cât și coechipierii.
digisport.ro