Marcați
Socialiștii cer convocarea de urgență a ședinței Parlamentului
Deputații socialiști solicită convocarea ședinței plenare a Parlamentului pînă la finele acestei săptămîni. În opinia lor, motivul pentru care conducerea Legislativului ezită să convoace ședința plenară este neîntemeiat.

„Au trecut peste două săptămîni și nu a fost convocată ședința plenară. Înțelegem că guvernarea pestriță are frică ca la prima ședință să vină zeci de cetățeni moldoveni, dar inevitabil trebuie să fie convocată. Solicităm convocarea de urgență a ședinței și începerea activității de facto a Parlamentului”, a declarat astăzi liderul PSRM, Igor Dodon în cadrul unei conferințe de presă.

Liderul PSRM a propus ca la prima ședință să fie examinate inițiativele legislative care vizează revendicările Forumului Civic. Este vorba de demisia conducătorilor Procuraturii Generale, Centrului Anticorupție, Comisiei Naționale de Integritate, Băncii Naționale, Serviciului de Informație și Securitate.

Totodată, Igor Dodon a propus ca la prima ședință să fie creată o comisie de anchetă pe marginea cazului grupului Petrenco.
menu
www.ntv.md © 2016 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).