Uniunea Europeană se pronunță pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova, cu conferirea unui statut special pentru regiunea transnistreană. „Este foarte important, în primul rând, să ne bazăm pe aşa-numita abordare constructivă”, a spus diplomatul într-un interviu pentru Radio Europa Liberă.
„În al doilea rând, trebuie să ajungem să demonstrăm, prin această cooperare între ambele maluri, că este vorba de o relaţie câştig. Că ambele părţi, ambele maluri vor avea doar de câştigat, se vor putea dezvolta, moderniza şi vor obține succes, în cazul în care vor coopera şi vor identifica acest interes comun”, a declarat Pirkka Tapiola.
Referindu-se la reglementarea transnistreană în formatul ”5+2”, diplomatul a menţionat că acesta este mecanismul existent şi care întruneşte toate părțile implicate în proces . „Fiindcă aici avem vecinii Republicii Moldova, avem Uniunea Europeană, şi avem Ucraina, avem unul din actorii mari regionali, este vorba de Federaţia Rusă, avem aşa-numitul partener al nostru transatlantic, deci, avem actorul global, care sunt Statele Unite ale Americii şi părţile – Chişinău şi Tiraspol”, a specificat şeful Delegaţiei UE.
Pirkka Tapiola a adăugat că de multe ori aşteptările erau că anume actorii geopolitici să fie cei care să vină cu o soluţie pentru reglementarea diferendului. Însă a avea o soluţie cu adevărat sustenabilă, durabilă, anume părţile sunt cele care trebuie să identifice soluţia în baza intereselor comune. Diplomatul a subliniat că părţile, sub egida OSCE, trebuie să lucreze cu scopul de a identifica şi a atinge această soluţie, să fie una de durată, sustenabilă şi acceptabilă.
Reprezentantul Special al Președintelui în exercițiu al OSCE din partea Germaniei, Cord Meier-Klodt, care recent a efectuat o vizită în Republica Moldova a subliniat necesitatea reluării negocierilor în formatul ”1+1” și ”5+2”. Potrivit reprezentantului OSCE, prima rundă de negocieri ai reprezentanților politici de la Chișinău și Tiraspol ar putea să aibă loc deja săptămîna viitoare.