Marcați
Ce au discutat vicepreședintele Gazprom și premierul Pavel Filip?
Premierul Pavel Filip a avut astăzi o întrevedere cu vicepreşedintele „Gazprom” Valeri Golubev, preşedintele Consiliului de Observatori al SA „Moldovagaz”, aflat într-o vizită de două zile în Republica Moldova.

În cadrul întrevederii s-a discutat despre situaţia actuală în domeniul livrării de gaze naturale în Republica Moldova de către concernul rus şi măsurile de impulsionare a cooperării bilaterale.

Prim-ministrul a menţionat că Guvernul Republicii Moldova îşi propune să întreprindă acţiuni concrete şi reforme temeinice pentru redresarea situaţiei economice a ţării, iar sectorul energetic este unul important în acest sens. Pavel Filip a concretizat că toate problemele pot fi depăşite prin dialog constructiv şi deschis.

La rândul său, Vicepreşedintele „Gazprom” a reiterat interesul pentru dezvoltarea activităţii în Republica Moldova. Valeri Golubev a precizat că „Gazprom” tratează cu grijă şi respect relaţiile cu ţara noastră, în vederea identificării soluţiilor optime la problemele existente şi asigurării unui parteneriat durabil.

Interlocutorii au trecut în revistă subiectele ce vizează eficientizarea administrării SA „Moldovagaz”, restructurarea datoriilor istorice către „Gazprom”, dar şi neadmiterea creşterii acestora pe viitor. De asemenea, s-a discutat despre proiecte investiţionale privind modernizarea întreprinderii „Moldovagaz” şi a întregului sector energetic al Republicii Moldova.
menu
www.ntv.md © 2016 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).