Marcați
Sechestru pe una dintre cele mai mari fabrici de înghețată din Moldova
Unul dintre cei mai mari producători de îngheţată din Republica Moldova, compania Drancor, proprietara fabricii de îngheţată cu acelaşi nume din Chişinău, a iniţiat un proces de insolvenţă prin procedură accelerată de restructurare, notează Mold-Street.

Potrivit unei decizii a Curţii de Apel, procedura accelerată de restructurare a fost iniţiată la cererea administratorului Ion Drangoi. Motivele unei astfel de acţiuni nu sunt specificate, dar la mijloc ar putea fi problemele financiare cu care se confruntă compania şi omul de afaceri Vasile Drangoi, proprietarul.

Instanţa a decis să pună interdicţie pe înstrăinarea bunurilor de către Drancor. La fel a pus sechestru pe toate bunurile şi corespondenţa comercială a întreprinderii.

Restructurarea accelerată poate fi aplicată întreprinderii aflate în dificultate financiară, care este definită de lege ca întreprindere al cărei potenţial de viabilitate managerială şi economică se află într-o dinamică descrescătoare, dar al cărei titular execută sau este capabil să execute obligaţiile exigibile.

Fabrica Drancor a împlinit în mai 2015, 20 de ani de existenţă şi este proprietatea milionarului Vasile Drangoi, Preşedintele Partidului Romilor din Republica Moldova. În afară de fabrica Drancor, Vasile Drangoi mai deţine companii în Ucraina, Brazilia, România etc.

În anul 2015 afaceristul Gherman Gorbunţov, supranumit şi „bancherul negru“ a pierdut la Curtea Supremă de Justiţie litigiul cu Vasile Drangoi şi a fost obligat să achite 8 milioane lei proprietarului companiei Drancor şi lider al romilor din Moldova.

mold-street.com
menu
www.ntv.md © 2016 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).