Marcați
Andrian Candu: Alegerile prezidențiale în Republica Moldova ar putea avea loc în toamnă
Alegerile prezidențiale în Republica Moldova vor avea loc cel mai probabil în toamnă, a anunțat președintele Parlamentului, Andrian Candu, la un post de televiziune.

Curtea Constituțională a adoptat o decizie revoluționară. Comisia de la Veneția recomandă ca alegerile să aibă loc peste jumătate de an după ce se fac schimbări de asemenea proporții. Și noi avem nevoie de timp pentru a pregăti scrutinul prezidențial. Și concurenții electorali vor avea nevoie de timp', a precizat Candu.

Președintele legislativului a sugerat că data alegerilor prezidențiale va fi stabilită cel mai probabil peste două luni. 'Timp de o lună vom elabora proiecte de legi ce țin de ajustarea legislației electorale la decizia Curții. După care va urma procedura de votare. Aceasta va dura cel puțin o lună, cel mult două. Apoi vom stabili și data alegerilor prezidențiale', a menționat Andrian Candu în același context.

Amintim că vineri, 4 martie, Curtea Constituțională din Republica Moldova a calificat vineri drept neconstituționale prevederile legii din anul 2000 de revizuire a Constituției prin care a fost înlocuit modul direct de alegere a șefului statului prin alegerea acestuia de către Parlament.
menu
www.ntv.md © 2016 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).