Uniunea Europeană va rămâne fermă față de Moscova atât în ceea ce privește Ucraina, cât și Siria, conform declarațiilor unor participanți la Consiliul Afaceri Externe al UE, ce are loc luni, la Bruxelles, relatează AFP.
'Trebuie să avem relații cu Rusia, dar nu trebuie să pierdem din vedere provocarea pe care o reprezintă Rusia pentru valorile noastre și securitatea noastră. Noi trebuie să fim fermi în ceea ce privește apărarea principiilor și valorilor noastre, a frontierelor noastre în Europa', a declarat ministrul britanic de externe Philip Hammond.
Șefa diplomației europene Federica Mogherini le-a cerut celor 28 de miniștri de externe din UE să elaboreze o 'definiție comună și unitară privind principiile directoare ale relațiilor bilaterale cu Rusia'.
UE cere aplicarea deplină și integrală a acordurilor de la Minsk, care au permis instituirea unui armistițiu fragil în estul Ucrainei, înainte de a putea lua în considerare ridicarea sancțiunilor.
'În această vară, când vom discuta despre modul în care sunt puse în aplicare acordurile Minsk, se va lua în considerare în mod obiectiv faptele', a subliniat ministrul de externe lituanian Linas Linkevicius.
'Securitatea ar trebui să fie primul criteriu', a insistat Linkevicius, amintind că aceste acorduri prevăd în special încetarea completă a ostilităților, retragerea armelor grele de pe linia frontului și reluarea controlului asupra frontierei de est de către autoritățile ucrainene.
Șeful diplomației britanice a fost deosebit de dur în privința președintelui rus Vladimir Putin, 'care îl susține enorm pe președintele (sirian) Assad în plan militar și politic', în contextul în care negocierile între regimul de la Damasc și opoziția siriană ar urma să se reia la Geneva.
'Putin trebuie să-i ceară președintelui Assad să oprească lansarea de butoaie umplute cu explozibil și să înceteze atacurile împotriva zonelor ocupate de opoziție în perioada de armistițiu. Putin trebuie să-și țină protejatul (Bashar al-Assad) și să se asigure că el respectă regulile pe care Rusia le-a acceptat' pentru relansarea negocierilor de pace, a insistat Hammond.
AGERPRES.ro