Marcați
O comisie parlamentară va transpune decizia CC în legislație
Deputații au decis astăzi să formeze un grup de lucru în vederea ajustării legislației electorale la decizia Curții Constituționale din 4 martie, notează NOI.md.

Modificările ce urmează a fi operate în Codul electoral vor permite desfășurarea în cadrul legal a viitoarelor alegeri prezidențiale. Grupul de lucru va avea la dispoziție 30 de zile pentru a elabora proiectul de modificare a legislației.

Din grup vor face parte cinci deputați: democratul Sergiu Sîrbu, socialistul Vasile Bolea, reprezentantul Platformei Social-Democrate Igor Vremea, liberal-democratul Valeriu Gilețchi și deputatul neafiliat George Mocanu. În lucrările grupului de lucru vor mai fi antrenați experți independenți, precum și reprezentanți ai societății civile.

Propunerea instituirii acestui grup de lucru a fost însă criticată de deputații comuniști, care au opinat că decizia Curții nu poate fi executată. Aceștia au cerut organizarea unor dezbateri suplimentare, înainte de a pune în aplicare hotărîrea Curții. Propunerea a fost susținută și de deputații socialiști, care au insistat ca decizia CC să fie supusă unei expertize internaționale.

„Iese că sîntem ostaticii cîtorva persoane de la CC, care sînt cetățeni ai altui stat. Dacă mîine ei decid că nu există statul Republica Moldova, noi ce, ne vom conforma? Unde s-a mai văzut să se anuleze 16 ani de activitate a instituției prezidențiale?”, s-a întrebat liderul PSRM, Igor Dodon.

NOI.md
menu
www.ntv.md © 2016 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).