Deputații din fracțiunea Partidului Socialiștilor în Parlamentul RM au prezentat astăzi în cadrul unei conferințe de presă mai multe măsuri prin care poate fi soluționată situația catastrofală în care au ajuns astăzi pensionarii din RM.
Potrivit deputatului PSRM Vladimir Odnostalco, socialiștii au înregistrat mai multe proiecte de legi în Parlamentul RM care vin în soluționarea problemelor pensionarilor prin următoarele măsuri:
1 – Pensia minimă a moldovenilor să fie egală cu minimul de existență.
2- Indexarea pensiei să aibă loc de două ori pe an.
3- Pensiile celor care au ieșit la pensie până în anul 1999 să fie egale cu a celor care au ieșit la pensie după anul 2000. Persoanele care au muncit în aceleași domenii dar au ieșit la pensie până în 1999 au pensia mai mică decât cei care au ieșit după anii 2000, ceea ce este total incorect.
4 – Asigurarea tuturor facilităților de care anterior beneficiau pensionarii.
5 – Protezarea gratuită.
6 – Interzicerea majorării vârstei de pesnionare în RM.
7 – Pensionarii apți de muncă să-și continue activitățile iar în același timp să aibă dreptul de a-și ridica pensia.
8- Indexarea pensiei fiecărui pensionar angajat în câmpul muncii trebuie să fie efectuată ţinând cot de datele pentru anul precedent.
9. Micşorarea pensiilor miniştrilor, judecătorilor, deputaţilor şi procurorilor, care primesc cîte 5 mii lei şi mai mult în calitate de pensie, şi asimilarea pensiilor acestor categorii cu cele ale medicilor şi profesorilor.
Printre sursele de fonduri necesare pentru realizarea propunerilor în cauză socialiştii au indicat: Fondul de rezervă al Băncii Naţionale, o parte de mijloacele pe care BNM le-a obţinut în urma oscilaţiilor cursului de schimb (peste 600 milioane lei), Fondul de rezervă al Guvernului etc.
actualitati.md