Ilan Shor: Toți banii care au ajuns la Vlad Filat au fost luați din Banca de Economii
Primarul orașului Orhei și fostul președinte al Consiliului de Administrare al Băncii de Economii, Ilan Shor recunoaște că a scos bani din instituția bancară.
Totodată, Ilan Șor spune că nu este de acord cu învinuirile pe care i le aduce Procuratura în legătură jaful de la BEM, în condițiile în care a prezentat mai multe acte în care se arată clar cine este beneficiarul banilor de la Banca de Economii.
„Pierderile Băncii de Economii sunt de 625 milioane de dolari, dintre care 375 sunt creditele acordate de fostul președinte al băncii, Grigore Gacikeivi, iar suma de 250 de milioane a ajuns la Vlad Filat”, a menționat Shor în cadrul unei conferințe de presă.
Mai mult, Ilan Shor spune că cele 250 milioane de dolari, pe care le-a primit președintele PLDM Vlad Filat, au fost oferite sub presiune, întrucât Filat l-ar fi amenințat cu ruinarea businessului.
”Cele 250 de milioane care au ajuns la Vlad Filat au fost luate din Banca de Economii. Eram amenințat, eram supus unor tensiuni ce țin de afacerile mele”, a explicat Shor.
Shor a descris și schema prin care erau acordate împrumuturile de la BEM.
„După ce am fost numit în fruntea băncii trebuia să iau credite pe numele companiilor mele după care banii erau transferați în conturile companiilor afiliate lui Filat”, a menționat fostul președinte al CA al BEM.
Amintim că Vlad Filat a fost reținut pe 15 octombrie 2015, după autodenunțul făcut de Shor, în care acesta a informat procurorii despre mai multe sume bănești și cadouri, transferate pe conturile firmelor afiliate lui Filat .