Marcați
Rusia va trimite geniști și sisteme robotizate pentru deminarea sitului antic Palmira
Ministerul Apărării al Federației Ruse va trimite în următoarele zile geniști și sisteme robotizate în Siria, pentru deminarea sitului antic Palmira, eliberat din mâinile jihadiștilor, informează agențiile de presă TASS și RIA Novosti.

'În conformitate cu decizia președintelui rus, unități ale Centrului internațional pentru deminare vor efectua sarcini pentru deminarea sitului Palmira', a anunțat luni șeful Statului Major al Forțelor Militare ale Federației Ruse, generalul Valeri Gherasimov.

Potrivit lui Gherasimov, 'chiar săptămâna aceasta, în zilele apropiate, acolo vor fi trimise mijloacele necesare, mijloace robotizate pentru deminare'.

Comandamentul armatei siriene a anunțat duminică, oficial, eliberarea sitului antic Palmira din mâinile organizației Stat Islamic (SI), cu sprijinul aviației militare ruse.

Situl antic Palmira este unul dintre cele șase obiective ale Patrimoniului cultural mondial UNESCO în Siria. Orașul s-a aflat în mâinile teroriștilor de la mijlocul lui mai 2014.

AGERPRES.ro
menu
www.ntv.md © 2016 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).