Marcați
Matteo Renzi: Uniunea Europeană seamănă cu orchestra de pe puntea Titanicului
"UE este precum orchestra care cânta pe Titanic", a declarat Renzi, citat de agenția Bloomberg.

Astăzi în Italia "am făcut reforme și suntem în măsură să le spunem partenerilor noștri europeni: 'prieteni, putem schimba această abordare birocratică greșită'", a adăugat el.

Premierul italian nu este la primul său atac la adresa Uniunii Europene, pe care o consideră în pericol de destrămare dacă nu se va reforma de urgență.

Ministrul italian de externe, Paolo Gentiloni, i-a convocat marți seară, la Roma, pe omologii săi din statele fondatoare ale Comunității Europene (Belgia, Franța, Germania, Luxemburg, Olanda, plus Italia) pentru "lansarea unei reflecții comune cu privire la consolidarea Uniunii Europene".

Relațiile dintre șeful guvernului italian și Comisia Europeană s-au deteriorat în ultimele săptămâni în urma insistenței Romei de a obține o mai mare flexibilitate bugetară, menită să impulsioneze creșterea economică, încă fragilă, a țării.

În plus, Matteo Renzi a atacat nu o dată "Europa tehnocrată" și "austeritatea imbecilă", o atitudine ce ar putea fi dictată, potrivit AFP, și de un interes electoral, în condițiile în care euroscepticismul câștigă și în Italia tot mai mult teren.

O altă țintă a atacurilor lui Renzi este tandemul franco-german, pe care premierul de la Roma îl consideră ineficient și insuficient pentru a rezolva crizele cu care se confruntă Uniunea Europeană.

agerpres.ro
menu
www.ntv.md © 2016 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).