Autorul stemei R. Moldova și a leului moldovenesc s-a stins din viață
Artistul plastic Gheorghe Vrabie, autorul stemei R. Moldova, al drapelului municipiului Chișinău și al leului moldovenesc, s-a stins din viață în această dimineață. Artistul s-a stins din viață, la vârsta de 77 de ani.
A studiat la Academia de Pictură, Arhitectură, Sculptură „I. Repin” din Sankt Peterburg, în perioada 1962-1967. A debutat în 1961. A ilustrat pe parcursul anilor mai multe volume din literatura romană și universală. Interesul artistului s-a îndreptat spre asemenea autori ca Mihai Eminescu, Ion Druță, Grigore Vieru, Dante, Longos, Paul Valery. Grafica de carte semnată de Gheorghe Vrabie se remarcă prin siguranța liniei, precizia subiectului, rafinamentul executării.
Vrabie a obţinut Premiul I pentru grafică la concursul organizat de Academia de Artă din Sankt Petersburg - 1964, Premiul concursului organizat pentru elaborarea Stemei de Stat a Republicii Moldova - 1990, Premiul Uniunii Artiştilor Plastici din Moldova - 1999. În 1998 a primit distincţia Maestru în Artă, iar în 2000 - medalia Eminescu.
Gheorghe Vrabie este deţinătorul celei mai înalte decoraţii de stat a Republicii Moldova, "Cavalerul Ordinului Republicii", primită în 2010.