Cinci poliţişti din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră “Stoianovca” au fost condamnați de către Procuratura raionului Cantemir pentru deţinerea şi folosirea documentelor oficiale false.
Totul s-a întîmplat în anul 2013, după reorganizarea Serviciului de Grăniceri în Departamentul Poliţiei de Frontieră (DPF), una dintre condiţiile pentru reangajarea personalului fiind dovada deţinerii studiilor medii de cultură generală.
Astfel, procurorii au stabilit că, cinci poliţişti de frontieră au obţinut, contra sumei de 300 euro, atestate de studii medii de cultură generală false, pretinzînd absolvirea a 11 clase într-un liceu din capitală. Ulterior, în baza documentului fals, autentificat notarial, aceştia au fost angajaţi în Direcţia Regională Sud a DPF al MAI.
După punerea celor cinci sub învinuire, poliţiştii au fost suspendaţi provizoriu din funcţie.
Recent, pentru cele incriminate, poliţiştii de frontieră au fost condamnaţi la amenzi penale cuprinse între 5 şi 6 mii lei şi privaţi de dreptul de a ocupa funcţii în cadrul DPF al MAI timp de un an.
NTV Moldova