Marcați
În Moldova vor apărea aparate de schimb valutar
În Moldova va fi implementată practica schimbului valutar prin intermediul unor aparate speciale de schimb valutar, care funcționează după principiul bancomatelor.

Acest fapt este prevăzut de modificările la Legea privind reglementarea valutară, adoptată în Parlament în prima lectură.

Ținînd cont de experiența altor state, proiectul de lege prevede dreptul unităților de schimb valutar de a efectua operațiuni de schimb prin intermediul unor aparate de schimb valutar, stabilind unele prevederi suplimentare ce țin de licențierea unităților de schimb valutar care intenționează să folosească aparate de schimb valutar, precum și regulile de funcționare a acestora.

Automatele de schimb valutar pot fi amplasate în incinta băncilor, caselor de schimb valutar, holurile hotelurilor. Ele trebuie să fie dotate cu un meniu multilingv. Pe ecran se va indica cursul de schimb al valutelor, valoarea nominală a bancnotei și suma eliberată. Valoarea limită a operațiunilor de schimb valutar pentru client va constitui 5 mii de lei sau echivalentul acestei sume în valută străină.

În cazul în care caracteristicele aparatului de schimb valutar nu permit operarea cu bancnotele cu valoare mică sau cu monede metalice, fapt care face imposibilă eliberarea clientului a sumei exacte supuse eliberării, clientul urmează să fie informat despre acest fapt prin intermediul unui mesaj pe ecran, cu indicarea sumei care nu poate fi eliberată și obținerea, pînă la finalizarea operațiunii de schimb valutar, a acceptului clientului pentru efectuarea operațiunii în aceste condiții.

NOI.md
menu
www.ntv.md © 2016 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).