Directorul Agenției Centrale de Informații (CIA), John Brennan, a declarat că instituția pe care o conduce nu va mai recurge la tehnici controversate de interogatoriu, cum este simularea înecului, chiar dacă acestea vor fi ordonate de viitorul președinte american, relatează Fox News, pe platforma online.
'Nu voi fi de acord cu aplicarea acestor tactici și tehnici pe care le aud vehiculate', a declarat Brennan pentru postul NBC News, într-un interviu ce va fi difuzat luni.
Brennan a precizat ulterior că nu va fi 'de acord ca vreun ofițer al CIA să mai recurgă la simularea înecului'.
Președintele democrat Barack Obama a interzis practicarea simulării înecului la scurt timp după preluarea primului mandat, în 2009, și după ce această tehnică fusese utilizată în timpul administrației republicanului George W. Bush împotriva unor suspecți de terorism.
Cu toate acestea, favoritul primarele republicane, Donald Trump, a declarat în mod repetat că, dacă va fi învestit la Casa Albă, va reinstitui această tehnică, dar și 'o groază de chestii mult mai rele decât simularea înecului', după cum a afirmat într-o dezbatere republică desfășurată în New Hampshire în luna februarie.
În aceeași dezbatere, principalul rival al miliardarului, senatorul de Texas Ted Cruz a declarat că nu ar dispune o 'utilizare extinsă' a acestei practici, despre care însă a estimat că nu echivalează cu tortura.
Într-un raport din decembrie 2014, senatorii democrați din Comitetul pentru supravegherea serviciilor de informații au susținut că metodele de interogatoriu utilizate de CIA în lunile de după septembrie 2001 au fost 'brutale și mult mai rele' decât agenția le-a prezentat Congresului.
Conform raportului, CIA a torturat mai mulți prizonieri suspectați de apartenență la Al-Qaida în facilități secrete în Europa și Asia, oficialii agenției indicând la acea vreme că metodele de interogare au dus la obținerea de informații valoroase, printre care și cea despre locul în care se ascundea Osama ben Laden.
Această evaluare a fost confirmată chiar de John Brennan în răspunsul său la raportul senatorilor democrați, în care afirma, printre altele, că 'informațiile obținute prin acest program au fost esențiale pentru înțelegerea Al-Qaida și continuă să ne fie de folos în eforturile noastre antiteroriste până în ziua de azi'.
Cu toate acestea, în timpul audierii sale de confirmare la conducerea CIA în 2013, Brennan a declarat că raportul 'ridică întrebări serioase despre informațiile pe care le-am primit', semnalând dubii cu privire eficiența unor asemenea tehnici de interogare. 'Nu știu care este adevărul', a adăugat el ulterior.
AGERPRES.ro