Marcați
Directorii de școli și profesorii solicită modificarea noului regulament privind alegerea managerilor instituțiilor de învățămînt preuniversitar.
Mai mulți reprezentanți ai minorităților naționale, deputați și profesori din liceele cu predare în alte limbi decât cea de stat cer modificarea noului regulament privind alegerea managerilor de școală.

Evaluarea candidaților pentru funcția de manager al unei instituții de învățământ general are loc în baza unui test întocmit în limba română, inclusiv pentru directorii școlilor cu predare în limba rusă. Acest subiect a trezit discuții aprinse printre reprezentanții minorităților naționale.

"Haideți să nu-i discriminăm pe cetățenii Republicii Moldova. Trebuie să le oferim posibilitatea de a alege limba în care vor să susțină testele: în română, ori în rusă", a menționat Pavel Buceațchi, preşedintele Comunităţii Ruse din orașul Bălţi.

"Nouă ni se creează impresia că vreți să faceți epurări de cadre sau de directori, ce nu corespund cerințelor dumneavoastră. În opinia noastră, desfășurarea concursului în limba de stat pentru funcția de director reprezintă primul pas în acest sens”, susține Mihail Sidorov, expert în drepturile omului.

Până acum, testele pentru evaluarea competențelor manageriale au fost traduse în limba rusă doar pentru managerii instituțiilor de învățământ din Găgăuzia. Asta a fost posibil grație Legii privind statutul special al Găgăuziei, care prevede funcționarea pe teritoriul autonomiei a trei limbi oficiale, inclusiv rusa. Ceilalți directori de școli nu vor beneficia de acest drept.

"La rugămintea dumneavoastră de a traduce aceste teste pentru directorii școlilor cu predare în limba rusă din Chișinău, Bălți, Taraclia și ale localități, răspunsul meu este că nu o să le traducem, pentru că eu sunt un ministru care nu fac excepții", a declarat ministrul Educației, Corina Fusu.

În Republica Moldova sunt 259 de școli cu predare în limba rusă.
menu
www.ntv.md © 2016 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).