Migrația ilegală pe Marea Mediterană spre Italia a crescut ca urmare a acordului încheiat de către Uniunea Europeană (UE) cu Turcia în scopul de a închide ruta migratorie prin Grecia, a estimat miercuri un înalt oficial de la Bruxelles, relatează Prensa Latina.
Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat miercuri că UE trebuie să-și sporească urgent cooperarea cu Italia, dar și cu Malta, care a fost de asemenea afectată de noua situație, în scopul prevenirii agravării crizei.
Blocul comunitar a semnat recent un acord cu Ankara pentru returnarea în Turcia a imigranților și refugiaților care au sosit în insulele grecești după data de 20 martie în încercarea de a ajunge în alte țări europene prin Balcani.
Un raport al Organizației Internaționale pentru Migrații (OIM) publicat cu numai 10 zile înainte de aplicarea acordului arăta că, în ultima săptămână, doar 1.578 de refugiați au sosit în Grecia, ceea ce reprezintă o scădere de 70%. În aceeași perioadă, 3.421 de persoane au sosit însă pe coastele italiene, ceea ce arată că Italia ia locul Greciei ca principală destinație.
În primul trimestru al anului 2016, 18.357 de imigranți au sosit în Italia venind din Libia, Eritreea, Sudan, Somalia și din alte țări africane, potrivit datelor OIM.
Tusk a subliniat că folosirea acestei rute alternative tinde să crească și a apreciat drept alarmantă acumularea de imigranți în Libia gata să vină în Europa în următoarele zile traversând Marea Mediterană.
AGERPRES.ro