Marcați
Proiectul de modificare a Codului Electoral, votat în prima lectură
Proiectul de lege care stabilește condițiile pentru oarganizarea și participarea la cursa electorală privind alegerea șefului statului a fost votat în prima lectură. Inițiativa a fost votată de majoritatea deputaților.

În timpul dezbaterilor privind noul Cod Electoral, fracțiunea parlamentară a PLDM a propus un amendament ce îl obligă pe viitorul președintele să renunțe la afilierea politică.

"După validarea mandatului de președinte al Republici Moldova de către Curtea Constituțională, candidatul al cărui mandat a fost validat își suspendă calitatea de membru de partid. Cum priviți acest lucru? Deoarece președintele Republicii Moldova este președintele tuturor cetățenilor", a menționat președintele fracțiunii PLDM, Tudor Deliu.

"Personal nu am nicio obiecție, am vorbit și la Comisei de acea trebuie să găsim locul cuvenit în articolul cuvenit formularea corectă și la lectura a doua am putea să susținem", a spus democratul Sergiu Sîrbu.

La rândul său, liderul PL, Mihai Ghimpu, a propus ca în lege să fie precizat că orice persoană, care, în ziua alegerilor, a împlinit 40 de ani, poate candida pentru postul de preşedinte.

„Dacă nu vom concretiza, se va spune la momentul adunării semnăturilor că nu are 40 de ani şi s-au dus semnăturile. De aceea, să precizăm că e vorba de candidaţii care au împlinit 40 de ani în ziua alegerii, nu la momentul în care sunt adunate semnăturile", a subliniat Mihai Ghimpu.

De cealaltă parte, deputatul socialist Vladimir Țurcan a solicitat ca proiectul să fie fire supus unei expertize internaționale.

"Sunt mai multe probleme legate cu drepturile omului și cu Constituția fracțiunea PSRM până nu va fi efectuată expertiza internațională și a acestui Cod și modalitatea cum a fost modificată Constiuția prin decizia Curții Constituționale noi nu vom partica la votarea acestui proiect" , a declarat Vladimir Țurcan.

"Proiectul a fost expediat în adresa Comisie de la Veneția. Ei deja ne-au notificat că proiectul va fi expertizat și decizia Comisie de la Veneția va fi la următoarea ședință", a menționat președintele Parlamentului, Andrian Candu.

Potrivit documentului votat în prima lectură, pentru funcţia de preşedinte pot candida cetăţenii Republicii Moldova cu drept de vot, care au împlinit vârsta de 40 de ani, au locuit sau locuiesc în ţară nu mai puţin de 10 ani și vorbesc limba de stat. Iniţiativa legislativă propune şi reducerea perioadei campaniei electorale de la trei la două luni. Alegerile prezidenţiale în Republica Moldova vor fi organizate în data de 30 octombrie 2016.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).