Marcați
Socialiștii au solicitat SUA să nu mai susțină oligarhii de la guvernare
Astăzi, mai mulți deputați și consilieri municipali ai PRSM, activiștii din Garda Tînără dar și zeci de cetățeni ai RM au pichetat în fața ambasadei Statelor Unite ale Americii.

Protestatarii i-au solicitat ambasadorului SUA în RM James Pettit să nu mai susțină regimul criminal și dicatorial de la guvernare și să treacă de partea cetățenilor.

“Ambasada SUA este cea care vorbește despre valorile democrației și liberate în RM. Stimate domnule ambasador J. Pettit, am venit astăzi să vă aducem aminte un citat al marelui american Thoams Geferson – acea guvernare care se teme de popor este una democratică, iar atunci când poporul se teme de guvernare asta se numește - dictatură! Așa a spus marele Thomas Geferson, și iată că în RM în țara unde Statele Unite au luat decizia de a nu susține poporul, dar de a susține guvernarea oligarhică, coruptă care se impune prin instrumente antidemocratice, dictatoriale”, a declarat deputatul PSRM Vlad Bătrîncea.

Potrivit lui Bătrîncea, majoritatea cetățenilor RM nu au încredere în actuala guvernare. Moldovenii consideră că lucrurile merg într-o direcție greșită, iar peste 80% dintre cetățeni vor alegeri anticipate deoarece astăzi majoritatea parlamentară de la guvernare nu reprezintă voința alegătorilor.

“De aceea noi vă solicităm să vă debarasați de orșicare formă de susținere a guvernării criminale. Ajutați poporul RM, ajutați să se organizeze cât mai rapid alegeri anticipate și să se facă dreptate. Fiți de partea omului de rând și sprijiniți poporul și atunci cu adevărat veți partenerul moldovenilor. Însă deocamdată faceți un lucru condamnabil, susțineți o guvernare oligarhică. Reveniți la normalitate, ridicați sondajele și veți veți vedea că dacă veți continua să susțineți oligarhii de la guvernare, încă un an de zile și ratingul SUA și al UE va fi la un nivel de 5% în RM. Opriți-vă și susțineți poporul!”, a conchis Bătrîncea.

actualitati.md
menu
www.ntv.md © 2016 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).