China și Statele Unite au anunțat marți "progrese importante" spre o nouă rezoluție a Consiliului de Securitate ONU contra Coreii de Nord și programului ei nuclear, potrivit declarațiilor miniștrilor afacerilor externe ai celor două țări Wang Yi și John Kerry, informează AFP și Reuters.
"Au fost făcute progrese importante în consultările noastre și avem în vedere posibilitatea de a ajunge la un acord asupra unui proiect de rezoluție pentru a-l vota în viitorul apropiat", a declarat Wang într-o conferință de presă la Departamentul de Stat cu secretarul de stat american John Kerry.
Secretarul de stat a salutat de asemenea "progresul semnificativ" spre un text la ONU ce ar mări arsenalul de sancțiuni contra Phenianului ca represalii la un al patrulea test nuclear pe 6 ianuarie, condamnat de comunitatea internațională, inclusiv aliatul său chinez.
"Noi nu acceptăm programele nuclear și de rachete (balistice) ale Coreii de Nord și nu recunoaștem Coreea de Nord ca un stat cu arme nucleare", a declarat Wang.
"Dacă o rezoluție este aprobată (de Consiliul de Securitate), se va merge mult mai departe de ceea ce am votat în trecut", a notat Kerry.
Cei doi miniștri chinez și american negociază din ianuarie o înăsprire a sancțiunilor ONU împotriva regimului comunist nord-coreean. Kerry s-a dus la Beijing la sfârșitul lunii ianuarie pentru a încerca să convingă China să facă mai multe presiuni asupra Coreii de Nord și a anunțat cu Wang o "accelerare" a consultărilor lor la ONU.
AGERPRES.ro