Fostul președinte al raionului Ialoveni, dat în urmărire internațională s-a predat oamenilor legii.
Fostul preşedinte al raionului Ialoveni, democratul Lilian Popescu, s-a predat astăzi oamenilor legii, după ce a fost anunţat în căutare internaţională.
Acesta este cercetat într-un caz de estorcare a 180 000 de euro de la administratorul unei companii autohtone.
Potrivit Centrului National de Anticorupție, acesta este reținut în izolatorul CNA, iar pînă la finele zilei, instanța de la Buiucani va decide arestarea preventivă a acestuia pe un termen de 30 de zile.
Potrivit denunţătorului, funcţionarul ar fi pretins suma de 180 000 de euro ca să favorizeze desemnarea firmei acestuia câştigătoare a licitaţiei publice pentru construcţia unui Centru de simpozioane a mediului de afaceri european în satul Ruseştii Noi din Ialoveni.
Amintim că pe 28 octombrie 2015, procurorii anticorupţie şi ofiţerii CNA au făcut percheziţii la domiciliul fostului preşedinte al Consiliului raional Ialoveni într-un dosar de corupție prin estorcare de mită. În timpul efectuării percheziţiilor, ex-preşedintele Consiliului nu a fost de găsit la faţa locului, ulterior fiind anunţat în urmărire generală.