O grupare criminală specializată în fabricarea banilor falși a fost reținută de oamenii legii
O grupare criminală specializată în fabricarea și punerea în circulație a banilor falși a fost reținută de oamenii legii. Potrivit Procuraturii Municipiului Chișinău, reținerea a avut loc în data de 5 februarie, iar din grupare fac parte cinci persoane.
În urma percheziţiilor efectuate la domiciliile acestora, au fost depistate sume considerabile de lei moldoveneşti, valută străină, dar şi substanţe şi utilaje performante pe care le foloseau la fabricarea banilor falşi.
Potrivit procuraturii, indivizii înlăturau vopseaua de pe bancnote de 10 lei şi le revopseau pentru a semăna cu bancnote de 100 de lei.
Oamenii legii spun că cei cinci suspecți nu sunt angajați în câmpul muncii, consumă alcool, iar banii falși erau singura lor sursă de existență. Potrivit procurorilor, doi dintre cei cinci au antecedente penale.