Comisia Europeană a propus miercuri liberalizarea regimului vizelor pentru cetățenii Georgiei care călătoresc în UE, exprimându-și speranța că măsura s-ar putea aplica în următoarele luni, relatează DPA.
UE a folosit liberalizarea regimului de vize pentru călătoriile pe termen scurt în zona Schengen ca pe un stimulent pentru încurajarea reformelor în Georgia.
'Propunerea de astăzi recunoaște eforturile autorităților georgiene de a efectua reforme profunde și dificile cu un impact semnificativ asupra statului de drept și a sistemului judiciar', a declarat comisarul european pentru afaceri interne, Dimitris Avramopoulos.
'Călătoriile fără vize vor facilita contactele între oameni și vor duce la consolidarea afacerilor, a legăturilor sociale și culturale între UE și Georgia', a adăugat.
Atât guvernele UE, cât și Parlamentul European vor trebui să aprobe măsura înainte de a putea intra în vigoare. O decizie în acest sens riscă să întâmpine o oarecare rezistență, în condițiile în care dezvoltarea fenomenului migrației ar putea provoca îngrijorări în unele capitale europene în privința faptului că și mai multe persoane primesc acces în blocul comunitar.
Cu toate acestea, comisarul european pentru afaceri interne este optimist. 'Sper că totul va fi gata la începutul verii', le-a declarat el jurnaliștilor de la Bruxelles.
Georgia a lansat dialogul cu UE pentru liberalizarea vizelor în 2012.
Dacă propunerea va fi aprobată, georgienii cu pașapoarte biometrice vor avea dreptul de a călători fără viză în țările UE — cu excepția Marii Britanii și Irlandei — și în celelalte țări membre ale Convenției Schengen, respectiv în Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția până la 90 de zile.
Măsura acoperă vizitele pentru afaceri, în scop turistic sau familial, dar nu acordă dreptul la muncă.
Georgia ar fi a doua țară după Republica Moldova care ar beneficia de regimul liberalizării vizelor din cele șase foste sovietice care participă la Parteneriatul Estic.
În ceea ce privește Ucraina, Dimitris Avramopoulos a spus miercuri că executivul comunitar așteaptă ca această țară să îndeplinească 'toate condiționalitățile' înainte de a beneficia de același regim pentru cetățenii săi.
AGERPRES.ro