Marcați
ANRE va examina posibilitatea reducerii tarifelor pentru energia electrică în cadrul unei ședințe publice
Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică va examina, în cadrul ședinței publice de sâmbătă, 12 martie, proiectul de actualizare a tarifelor reglementate pentru serviciile de distribuţie şi furnizare a energiei electrice livrată consumatorilor finali de către ÎCS „RED Union Fenosa” SA, ÎCS „Gas Natural Fenosa Furnizare Energie” SA , „RED Nord” SA, „RED Nord - Vest” SA si „FEE-NORD” S.A.

La ședința publică sunt invitați reprezentanți ai structurilor de stat şi organizaţiilor neguvernamentale interesate, operatorii de pe piața de energie electrică, experți în domeniul energetic, jurnalişti, alte persoane interesate.

Tarifele care sunt în vigoare pentru distribuția și livrarea energiei electrice consumatorilor finali au fost aprobate de ANRE în 18 iulie 2015. Atunci, acestea au fost majorate, în medie cu 37%. Consumatorii casnici conectați la rețelele LV și deserviți de compania Gas Natural Fenosa Furnizare Energie plătesc pentru curent 2,16 lei pentru 1 kW/h , față de 1,58 de lei cât era anterior.

Recent, premierul Pavel Filip a declarat că tarifele pentru energie electrică pentru consumatorii finali din Moldova ar putea fi reduse cu 10%, datorită scăderii prețului de achiziție prevăzut în noul contract. Potrivit lui, o analiză preliminară arată că reducerea de 28% obținută pentru prețul de achiziție pentru energia electrică, livrată de la centrala electrică de la Cuciurgan, creează premise pentru reducerea tarifelor pentru energie electrică pentru consumatorii finali din țara noastră cu aproximativ 10% și aceste calcule includ devierile financiare ale Gas Natural Fenosa, din cauza devalorizării leului față de dolar, precum și inflația.

Premierul a solicitat ca noile tarife pentru curent electric să fie cât mai curând aprobate de către regulator, pentru ca cetățenii și agenșii economic să poată plăti mai puțin pentru energie electrică. Pavel Filip a menționat că există potențial și posibilitate pentru reducerea ulterioară a tarifelor. Potrivit lui, scăderea tarifelor poate fi efectuată în două etape: cu 10% în decursul lunii martie, iar a doua etapă poate fi realizată în luna aprilie.

infomarket.md
menu
www.ntv.md © 2016 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).