Parlamentul a adoptat în primă lectură proiectul unei noi legi privind activitatea notarială.
Proiectul a fost inițiat de Ministerul Justiției și prevede condiții noi de accedere în funcția de notar.
Potrivit viceministrului Justiției Eduard Serbenco, proiectul face parte din Strategia de reformă a sectorului justiţiei și conține mai multe inovații, printre care extinderea termenului de stagiere a notarilor de la 12 la 18 luni și apariția termenului de „notar stagiar”.
Conform sursei citate, la finele stagiilor tinerii notari vor susține un examen de calificare în baza căruia vor putea aplica pentru posturile vacante.
Proiectul mai prevede apariția unui nou organ de reglementare în domeniu - Camera notarială. De asemenea, va fi instituită adunarea generală a notarilor, va fi creată o comisie de etică și va fi adoptat un cod deontologic.
Printre inovații se numără și constituirea unui Fond de credibilitate format din contribuţiile notarilor. Acest fond va fi gestionat de către un consiliu de administrare ce va activa în cadrul Camerei notariale.
Proiectul nu prevede alocări de la buget.
moldpres.md