Bilanțul provizoriu al atentatului cu mașină capcană comis duminică seară într-o stație de autobuz din centrul capitalei Turciei Ankara a ajuns la 34 de morți și 125 de răniți, a anunțat ministrul turc al sănătății Mehmet Müezzinoglu, informează AFP.
"30 de persoane au fost ucise pe loc și alte patru (au murit) la spital", a declarat Müezzinoglu jurnaliștilor după o reuniune de securitate convocată de prim-ministrul Ahmet Davutoglu.
Bilanțul anterior anunțat de guvernorat era de 27 de morți și 75 de răniți, amintește France Presse.
Ministrul de interne, Efka Ala, a explicat, la rândul său, că "un vehicul capcană circulând" în centrul orașului este la originea atacului, dar el nu a făcut referire la nicio organizație.
"Dispunem de elemente serioase în această anchetă, dar toate acestea vor fi anunțate ulterior, poate mâine (luni)", a spus Ala. "Turcia va merge mai departe cu hotărâre în lupta împotriva terorismului", a adăugat el.
Potrivit ministrului sănătății, "una sau două dintre victime sunt la originea acestui atac".
Explozia s-a produs la 18.45 ora locală (16.45 GMT) în piața foarte frecventată Kizilay, situată în inima Ankarei, unde se află magazine și prin care trec multe linii de autobuz și o stație de metrou.
AGERPRES.ro