Marcați
ONU îndeamnă la anchetarea lui Kim Jong-un pentru crime împotriva umanităţii
Un membru al Comisiei ONU de anchetă în domeniul drepturilor omului pentru Coreea de Nord a îndemnat luni ca liderul Kim Jong-un şi alţi oficiali nord-coreeni de rang înalt să fie anchetaţi pentru comiterea unor crime împotriva umanităţii în această ţară izolată, relatează Reuters online.

Regimul stalinist de la Phenian consacră resurse uriaşe în vederea dezvoltării armei nucleare şi altor arme de distrugere în masă, în timp ce numeroşi nord-coreeni nu au suficientă hrană, a subliniat Marzuki Darusman într-o şedinţă a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului (UNHRC), boicotată de delegaţia Republicii Populare Democrate Coreene (RPDC).

"Aş dori să-mi reiterez îndemnul către comunitatea internaţională, să continue (efortul) în vederea unei trageri la răspundere a conducerii Republicii Populare Democrate Coreene, inclusiv a domnului Kim Jong-un", a declarat Darusman în şedinţa acestui forum de 47 de membri cu sediul la Geneva, evocând raportul pe care l-a prezentat luna trecută.

MEDIAFAX.ro
menu
www.ntv.md © 2016 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).