Marcați
PSRM solicită sesizarea Comisiei de la Veneţia în vederea aprecierii legitimităţii deciziei CCM privind alegerea șefului statului
Fracţiunea parlamentară a PSRM i-a adresat președintelui Parlamentului, Adrian Candu, un demers prin care solicită expedierea în adresa Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia) a sesizării formulate de către Fracţiunea Socialiştilor, prin care în faţa Comisiei se pun mai multe întrebări avînd drept scop expertizarea legalităţii Hotărârii Curţii Constituţionale cu privire la modul de alegere a Preşedintelui, din 4 martie 2016.

Totodată Comisiei de la Veneţia i se solicită să delege în regim de urgenţă un grup de experţi, care vor participa la evaluarea procesului legislativ şi actelor legislative existente, precum şi care urmează a fi adoptate în vederea reglementării organizării alegerilor prezidenţiale directe în Republica Moldova, se menționează într-un comunicat al formațiunii.

Solicitarea de a sesiza Comisia de la Veneţia de către Adrian Candu este dictată de faptul că în conformitate cu legislaţia, fracţiunea nu poate să se adreseze direct către acest institut internaţional.
menu
www.ntv.md © 2016 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).